Facebook erat demonstrandum (1)

România. La o lună după Colectiv. Și după 60 de victime. Asta dacă îi numărăm doar pe cei care ne privesc acum dintr-o realitate paralelă.

Asemeni unei părți din societate, am simțit în tot acest interval nevoia de a mă implica, cumva, în acest proces de vindecare. De ce? Eh, asta mă întreb și eu de ceva vreme ...

Pentru a vă face o idee mai bună, am să vă ofer o perspectivă, pe care aș cataloga-o acum drept a unui chibiț pasionat.

Primul meu contact cu fenomenele Pieței și Colectiv a fost evident prin intermediul Facebook. Prin interminabila listă de mesaje care mi-a invadat spațiul virtual vital, mi-a albit nopțile și înnegrit zilele. Disclaimer: am cont de Facebook de abia un an, așa că fie-vă milă de n00boșenia mea întru căile încurcate ale platformei de socializare(!).

Prima mea reacție a fost una de perplexitate dureroasă: de ce ei? De ce eu? În momentul în care suntem puși în fața fragilității de facto a ființei umane, prima reacție, naturală de altfel, este de ușurare. Ei bine nu am avut parte de așa ceva. Am plâns, m-am rugat, am fost să donez sânge, am fost în Piață și am urlat.

Ok. Toate bune și frumoase. La presiunea Pieței au început să apară roadele:

Victor Ponta și-a dat demisia

Gândind retrospectiv, acest gest a fost proverbialul chepeneag, după ce ploaia a spălat și ultima urmă de culoare din zdrențele clasei noastre politice. Nu am înțeles nici până astăzi, de ce a fost necesar ca acest cap să se rostogolească. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt departe de a fi un fan al fostului Premier. Și asta cât se poate de scriptic și de fățiș.

Dacă vorbim de ocazii, acesta a avut suficiente pentru a-și da o demisie de onoare. Buuun. Să vedem atunci ce alte variante mai avem la dispoziție pentru a califica acest gest. Să fi fost oare o demisie de frică? Nici asta nu sună prea plauzibil, pentru că ne amintim desigur episoadele cu buncărul, Dubai-ul sau Turcia.

Singura variantă care rămâne este atunci aceea a unui calcul rece, din care toată lumea iese fericită:

- Ponta a avut ocazia de a poza și a fi portretizat ca fiind un martir atent la voia poporului, a se vedea noianul de articole și emisiuni dedicate celui mai bun premier din 89' încoace

- Dragnea a avut ocazia de a demonstra pumnul de fier cu care conduce PSD-ul, arătându-ne bățul în care a atârnat pielea încă netăbăcită a Premierului

- Iohannis, în calitatea de singur(!) reprezentant al clasei politice ce mai avea legitimitate, a avut ocazia de a desemna un Premier după chipul și asemănarea Pieței

- Gorghiu și Blaga au avut ocazia de a visa pentru câteva zile la alegeri anticipate iar recent au declarat că vor sancționa noul Guvern dacă măsurile luate nu vor fi pe placul PNL

- Noi restul, am avut ocazia de a ne fi auzită vocea și de a avea un impact major în bunul mers al clasei politice

Serios? Am dat o palmă atât de severă clasei politice încât tuturor le-a răsărit un zâmbet?

(... va urma ...)

Charlie, cine esti tu Charlie?

Si mai mult, de ce am avea nevoie de tine? Intr-o societate in care circul nu mai are legatura cu soarele decat pe afis, gloantele sunt singurele care pot clarifica rostul liberului arbitru: libertate absoluta si asumare absoluta.

Jihadul purificator versus toleranta crestina, reteta de succes a pierzaniei secolului 21. Lectia in continua recapitulare si mereu sursa repetentelor din 11 septembrie incoace: "Da-mi o palma si nu voi intoarce celalat obraz ca tine ci iti voi raspunde cu un pumn".

Am adus democratia la nivel de religie, pentru ca suntem prea cultivati sa-l mai percepem pe Dumnezeu ca pe o necesitate, ca pe o componenta intrinseca a noastra ca popor. Suntem toleranti cu toate formele de exprimare, chiar daca afecteza valorile altei natii.

Si in fata mortii, pentru a consolida democratia, ii ridicam pe unii la statutul de martiri iar pe ceilalti la cel de demoni. Crima nu va avea niciodata o alta justificare decat ura si incapacitatea de comunicare. Restul e propaganda, nu justitie.

Democratia crestina va trebui sa faca un pas in spate si sa accepte ca tabloul pe care il admiram astazi nu este opera unui Islam ancorat in secolul trecut, ci al incapacitatii noastre de a compensa criza economica prin altceva decat masuri consumeriste si fara acoperire spirituala.

Deci cine esti tu Charlie? Sincer imi doresc sa fii Spiritul Craciunului ce a Fost si nu al celui ce va Veni.